Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Andrei Codrescu s-a născut în România, la Sibiu, iar actualmente traieşte în Statele Unite ale Americii, la New Orleans.
Cele mai recente cărţi ale sale sunt New Orleans, Mon Amour: Twenty Years of Writings from the City, Algonquin Books (2006) şi Miracol şi Catastrofa, Editura Hartmann (2006).
Poet, romancier şi eseist, printre scrierile sale din ultimii ani se numără: Wakefield (2004), It Was Today. New Poems (2003), Casanova in Bohemia (2002), Messiah (1999), Hail, Babylon: Looking for the American City (1999), Ay, Cuba! A Socio-Erotic Journey (1999), Alien Candor. Selected Poems, 1970-1995 (1996), The Blood Countess (1995), The Hole in the Flag. An Exile’s Tale of Return and Revolution (1992); numeroase dintre acestea au fost traduse şi în limba română.
Autorul predă literatura engleză şi literatura comparată la Louisiana State University, Baton Rouge, în calitate de McCurdy Distinguished Professor. Tot aici, editează revista on-line Exquisite Corpse: a Journal of Letters & Life, fiind şi comentator la National Public Radio. Filmul său Road Scholar a fost încununat cu Premiul Peabody.
Opera i-a fost tradusă în diferite limbi străine, autorul fiind distins, de asemenea, cu Premiul National Endowment for the Arts pentru poezie şi activitate editorială, Premiul pentru Literatură al Fundaţiei Culturale Române şi Premiul pentru Libertatea de Expresie decernat de ACLU (American Civil Liberties Union).
În cazul lui Andrei Codrescu e vorba de „un soi de complicat joc literar pentru cititori deloc inocenţi pe care, cu răbdare şi luare-aminte, îl pune la cale Andrei Codrescu, cel care, uneori ca un bunic hatru, alteori ca un alt Sahriar intrat instantaneu în rolul Seherezadei, se ascunde nu o data în spatele măştii de eseist tocmai pentru a-şi exorciza obsesiile şi a-şi expune unele dintre temele favorite, care îi străbat, iar şi iar, proza. Cu scopul – declarat sau nu – de a ne mai spune o poveste.”