Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Boris Akunin este pseudonimul literar al lui Grigori Skartisvili (n. 1956, la Tbilisi), eminent editor, eseist şi traducător. A făcut studii de filologie şi istorie orientală la Universitatea de Stat din Moscova, specializându-se în literatura şi cultura japoneză.
A tradus timp de douăzeci de ani din japoneză (Mishima, Inoue) şi engleză; a predat cursuri de civilizaţie japoneză; a fost redactor, apoi redactor-şef adjunct la o prestigioasă revistă literară; a scris un amplu eseu intitulat Scriitorul şi sinuciderea; îngrijeşte publicarea unei monumentale antologii a literaturii japoneze în douăzeci de volume şi conduce nu mai puţin monumentalul proiect „Biblioteca Puşkin” finanţat de George Soros. Din 1998 scrie romane poliţiste, iar azi este o celebritate în Rusia, în Europa şi în Statele Unite. Cărţile sale sunt traduse în peste treizeci şi cinci de limbi şi s-au vândut pâna acum în optsprezece milioane de exemplare. Azazel (1998) deschide seria ce îl are drept protagonist pe atipicul şi carismaticul detectiv Erast Fandorin, ale cărui anchete nonconformiste rezolvă mistere ce zguduie Rusia ţaristă şi Europa la cumpăna secolelor XIX şi XX.
În anul 2000, Boris Akunin a fost nominalizat la Premiul Smirnoff-Booker, a fost numit „Scriitorul rus al anului” şi a câştigat Premiul Antibooker.