Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Constantin Abăluţă, poet, traducator, prozator.
„Asta se întâmplă pe când nimănui nu i-ar fi trăznit prin minte că nu peste mult timp jumătate din strada noastră va fi aspirată de groapă.
Pe vremea aceea nimeni nu se gândea atât de departe: la sistematizarea oraşului, la blocuri noi, la demolarea vechilor căsuţe, la-la-la…
Majoritatea oamenilor abia de întrezărea ziua de mâine, cu grijile şi necazurile ei, cu gândul la cei dragi de la care nu mai aveau veşti, cu teama că-ntr-o noapte ar putea fi ridicaţi ei înşişi. Vinovăţia generalizată nu le dădea răgaz să mai cumpănească lucrurile şi mulţi umblau hai-hui pe străzi cu gândul aiurea şi cu lehamite în suflet.
Aşa că nu e de mirare că mahalaua era înţesată de plimbăreţi fără nici un ţel, de bărbăţi şi femei cu figuri obosite şi priviri fixe, de inşi ce nutreau speranţa obscură că aşa se ascund cel mai bine: în mulţime.
Nici poterile roşii, nici moartea nu-i va lua de pe stradă.”
„Romanul acestui scriitor este de un dramatism reţinut, cu accente de lirism burlesc, parabolă a arbitrariului şi degradării impuse de un regim totalitar într-un liniştit cartier periferic. Cartea apare pentru prima oară în forma în care a fost scrisă iniţial, la începutul anilor optzeci, cu titlul adevărat, greu de gândit pe atunci. Despre varianta prescurtată de cenzură a acestui roman, tipărită acum 18 ani, criticul Gelu Ionescu afirmă de la tribuna Europei Libere că e vorba de „o nuvelă care nu trebuie să lipsească din nici o antologie a prozei româneşti contemporane”.