Maria Zambrano

María Zambrano (Vélez-Málaga, 1904 – Madrid 1991) este una dintre figurile cele mai respectate ale filosofiei spaniole. A studiat la Madrid, ca discipolă a lui José Ortega y Gasset, Manuel García Morente şi Xavier Zubiri. A predat în universităţi şi institute din Spania, Mexic, Cuba, Porto Rico, şi a colaborat la numeroase reviste din aceste ţări, din Argentina, Columbia, Venezuela, Uruguay, Franţa şi Italia. În anul 1981 i s-a decernat Premiul Principe de Asturias, iar în 1988 – Premiul Miguel de Cervantes.

Opera: Horizonte del liberalismo/ Orizontul liberalismului, Madrid, Morata, 1930; Pensamiento y poesía en la vida española/ Gândire şi poezie în viaţa spaniolă, México, La casa de España, 1939; Unamuno, Madrid, Debate, 2003; La confesión, género literario y método/ Confesiunea, gen literar şi metodă, México, Luminar, 1943; El pensamiento vivo de Séneca/ Gândirea vie a lui Seneca, Buenos Aires, Losada, 1944; La agonía de Europa/ Agonia Europei, Buenos Aires, Editorial Sudamericana, 1945; Hacia un saber sobre el alma/ Spre o cunoaştere a sufletului, Buenos Aires, Losada, 1950; Delirio y destino/ Delir şi destin, Madrid, Mondadori, 1989; El hombre y lo divino/ Omul şi divinul, México, Fondo de Cultura Económica, 1955; Persona y democracia/ Persoană şi democraţie, San Juan de Puerto Rico, Departamento de Instrucción Pública, 1958; España, sueño y verdad/ Spania, vis şi adevăr, Barcelona, Edhasa, 1965; La tumba de Antígona/ Mormântul Antigonei, México, Siglo XXI, 1967; Claros del bosque/ Luminişurile pădurii, Barcelona, Seix Barral, 1977; De la Aurora/ Aurora, Madrid, Turner, 1986; Los bienaventurados/ Preafericiţii, Madrid, Siruela, 1990.