Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Marina Ivanovna Țvetaieva (în rusă Марина Ивановна Цветаева, n. 8 octombrie (26 septembrie, stil vechi) 1892 la Moscova, d. 31 august 1941 la Ielabuga, sinucidere) a fost o poetă rusă.
Marina Țvetaieva s-a născut în familia unui profesor universitar. Din copilărie scrie versuri, atât în limba rusă, cât și în poloneză. Învață la Moscova, apoi în pensioane din Europa, respectiv Elveția și Germania. Primele versuri pe care le publică atrag atenția criticilor vremii, fiind considerată o poetă deosebită. Întră în cercul poeților celebri, precum Serghei Esenin și Boris Pasternak.
În 1912, se căsătorește cu Serghei Efron, ofițer în garda albă și, se pare, agent dublu. În 1922 emigrează la Berlin, apoi se mută în Praga. În 1925, se stabilește în Franța. În 1939, se întoarce în URSS. La scurt timp, îi sunt arestați soțul și fiica, soțul fiind împușcat, iar Ariadna închisă în Gulag, unde a stat 16 ani.
Țvetaieva aproape că nu mai scrie poezie, ci se dedică traducerilor. La începutul războiului, este evacuată la Ielabuga. Nu are un loc de muncă, nu are o casă. La 31 august 1941 se sinucide.
„Aruncate prin praful de magazine, oriunde
Versurilor mele, precum vinurilor scumpe,
Le va veni timpul, numaidecât”
Maria Ţvetaieva
Poezie
• Album de seară (1910)
• Verste (1921)
• Tabăra lebedelor
• Profesia, Psyche(1923)
• După Rusia (1928)
• Vânătorul de șobolani (1925)
• Poemul sfârșitului” (1926)
Proză, eseuri, memorii apărute la noi:
• Marina Țvetaeva, Proză
• Povestire despre Sonecika
Una dintre cele mai mari poete ale Rusiei, Marina Țvetaieva „În 1919 Marina Țvetaieva avea 26 de ani. Trăia în locuinţa sa din Borisoglebski’ Pereulok (ulicioară, stradelă), cu cele două fiice: Ariadna de şase ani şi Irina, născută în aprilie 1917. Sora ei, Anastasia, era blocată în Feodosia, în condiţiile războiului civil fără putinţă de a se întoarce la Moscova. Soţul ei, Serghei Efron, student al Universităţii din Moscova, lupta în Sud, în rândurile Armatei de Voluntari, împotriva bolşevicilor. Marina descoperise lumea teatrală în iarna anului 1917-1918, prin elevul actor şi poetul Pavel Antokolski. În cumplita iarnă moscovită a anului 1918-1919, locuinţa ei o vizitau numeroşi actori, artişti plastici, poeţi. Actorii apropiaţi ei îşi desfăşoară activitatea în al Doilea şi al Treilea Studio al Teatrulului de Artă, considerate „şcoli laboratoare”. Pe Sofia Evghenievna Holliday, actriţa celui de al Doilea Studio, o cunoscuse în ajunul anului 1919. În primăvara acestui an au fost nedespărţite. Prietenia lor a durat însă doar ceva mai mult de două luni, după care, Sónecika plecând cu teatrul în provincie, s-au despărţit pentru totdeauna. În 1937 Ţvetaieva află, dintr o scrisoare, că Sofia Holliday a murit în 1934. Împreună cu fiul ei Mur, pleacă în Sudul Franţei. Stau în mica localitate din Gironda, Lacanau, renumita staţiunea balneară Lacanau Océan. Începe să şi scrie recviemul de proză poetică, Povest’ o Sonecike. Între trăirea şi rememorarea prieteniei trecuseră 18 ani. Întreaga vară a anului 1937 se află, pentru Ţvetaieva, sub semnul primăverii din 1919. Povestirea ei o consideră „cântecul lebedei”. Revista efemeră a imigraţiei, Russkie zapiski (Însemnări ruseşti), publică, în nr. 3 din 1938, numai prima parte a povestirii, Pavlik şi Iura. N. Miliukov, editorul urmaşului aceleiaşi reviste, Sovremennîe zapiski (Însemnări contemporane), refuză partea a doua, Volodia. La întoarcerea Marinei Ţvetaieva în Rusia, manuscrisul e păstrat în Arhiva din Basel. Prima oară, Povest’ o Sonecike e publicată în 1976 de YMCA Press, la Paris. În unele ediţii îi sunt adăugate povestirii şi 10 Poeme către Sónecika Holliday, scrise în 1919, ciclu refăcut şi completat cu alte 2 poeme în 1937. Traducerea de faţă a fost efectuată după culegerea Povest’ o Sonecike, Sankt Petersburg, Editura „Azbuka klassika”, 2003. A fost consultată şi ediţia Histoire de Sonetchka, Traduit du russe par Véronique Lossky, Clémence Hiver Éditeur, 1991.” (Janina Ianosi)