Mihai Lazăr

Mihai Lazăr, bănățean ca origine, bănățean ca educație de acasă, crescut în familia lui Mihai și Iuliana Lazăr, agricultori (paori) înstăriți, oameni instruiți, având 43 de lanțe (circa 25 ha) de pământ, bănățean cu dragoste nemăsurată pentru dezvoltarea ținutului său natal și pentru sporirea bunăstării locuitorilor săi în contextul României reîntregite, Mihai Lazăr a fost, înainte de toate, omul și dascălul înzestrat cu calități alese, cu noblețe sufletească cum rar mi-a fost dat să văd; a fost omul care a avut o capacitate inimaginabilă de a suporta, timp de peste 20 de ani, din 1947 și până la prematura trecere în neființă în 1968, o prigoană de nedescris. În cartea sa „Aspectele societății agrare ale economiei țărănești (1925-1935)”, scrie, cu aproape 75 de ani în urmă, faptul că „o mai bună cunoaștere a satului și o rezolvare adecvată a problemelor sale capitale, dacă nu s-a putut face în trecut este imperativul prezentului. Mai ales problema economică cere urgent măsuri pentru rezolvarea sa. urcarea (creșterea) venitului pe cap de locuitor agricol, sporirea venitului național în compartimentul populației agricole sunt debușee pentru disponibilul de brațe din economia țărănească care vor contribui mult la îmbunătățirea soartei populației și la modernizarea economiei generale a țării”, această problemă majoră a satului românesc fiind maximă actualitate și azi.