Ovidiu Pecican

Ovidiu Pecican este absolvent (1985) doctor în istorie (1998) şi profesor la Facultatea de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Autor al unor volume de istorie care sondează structurile sociale şi interacţiunile culturale din Europa Central-Sud-Estică, precum „Troia, Veneţia, Roma” (1998), „Arpadieni, Angevini, români” (2001), „Realităţi imaginate şi ficţiuni adevărate în evul mediu românesc” (2002), „Trecutul istoric şi omul evului mediu” (2002), „Sânge şi trandafiri. Cultura ero(t)ică în Moldova lui Ştefan cel Mare” (2005); a tratat şi chestiunea formării şi asocierii elitelor intelectuale româneşti moderne şi contemporane: „Lumea lui Simion Dascălul” (1998), „O odisee a receptării: Haşdeenii” (2003), „B.P. Haşdeu istoric” (2004), „Poarta leilor. Istoriografia tânără din Transilvania. 1990 – 2005” (vol. I: 2005).

A publicat lucrări de europenistică: „Europa, o idee în mers” (1997; 1999, 2003, 2004), „România şi Uniunea Europeană” (2000, 2003, 2004).

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (1994), fiind cunoscut prin romanele sale „Eu şi maimuţa mea” (1990), „Razzar” (1998, în colaborare cu Alexandru Pecican) şi „Imberia” (2006), ca şi prin prozele scurte din „Darul acestei veri” (2001), „Clipuri” (2001) şi „Zilele şi nopţile după-amiezei” (2005).

A realizat antologia de interviuri cu Nicolae Breban „O utopie tangibilă” (1994) şi s-a afirmat ca un critic literar polemic în „Vorbind” (2004), carte publicată împreună cu Gheorghe Grigurcu şi Laszlo Alexandru, şi în volumele de autor „Rebel fără pauză” (2004) şi „Puncte de atac” (2006). O polemică istorică şi literară îl angajează împreună cu Laszlo Alexandru şi Ion Solacolu într-un număr special al revistei „Dialog” (nr. 263/ 268, ianuarie – iulie 2003): „Spirala. Paul Goma şi problema antisemitismului”. Coordonează colecţii de carte („Alte Europe” la EFES, „Pergament” la Ed. Fundaţiei Desire şi „Limb” la Limes) şi volume colective de studii de nivel academic şi a îngrijit ediţii din Yves Ternon, „Statul criminal” (2001), din B. P. Haşdeu, „Olteneştile” (2002), din Geoffroy de Villehardouin, „Cucerirea Constantinopolului” (2002) şi din Robert de Clari, „Cei care au cucerit Constantinopolul” (2005).