Cartea regizorului Alexa Visarion reprezintă o fascinantă incursiune în lumea teatrului, şi nu numai. Avem în faţa noastră un demers interdisciplinar de excepţie care ezită în faţa regulilor uneori, alteori le crispează pentru ca de îndată, apropiindu-se de lumea clişeelor să le folosească, bulversându-le ulterior, reconstruind astfel o realitate pentru a ridica, pe ruinele acesteia o suprarealitate.
Marele artist Alexa Visarion – fără să-şi fi propus distinct aceasta – ne dă o lecţie de originalitate şi smerenie, conştient fiind de faptul că înlăuntrul nostru şi deasupra deasuprelor se află Cerul, care decide totul.
Printre personajele acestei cărţi exemplare se află Shakespeare, Cehov, Dostoievski şi alţi nu puţini „sfinţi de litere” ai literaturii universale, precum şi protagonişti de vârf ai scenei naţionale româneşti.
„Ziditor de frumuseţe, Alexa Visarion crede că rostul unui artist este să poată primi de undeva, de la creator, acel har prin care el poate dialoga cu lumea dinăuntrul şi dinafara lui. Artistul este Mesagerul.” (Maia Morgenstern)
Eurobservator –
Un eveniment remarcabil la ICR: „Alexa Visarion 70”
Institutul Cultural Român a organizat marți, 17 octombrie 2017, un eveniment special în onoarea regizorului și profesorului Alexa Visarion. Cu ocazia aniversării vârstei de 70 de ani a fost lansat volumul de eseuri Împotriva uitării, publicat de Editura Ideea Europeană în parteneriat cu ICR și a fost proiectat filmul-portret „Magia Teatrului și a Filmului” (TVR), regizat de Liliana Chițescu, un documentar care a obținut Premiul Special al Uniunii Cineaștilor „Adina Darian”, în 2014.
Personalitatea complexă a lui Alexa Visarion a fost creionată de scriitoarea Aura Christi, de criticul și istoricul de film Bujor T. Rîpeanu, de academicianul Alexandru Boboc, de profesorul Vasile Morar, defilmologul Elena Dulgheru, de președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu și de actorul Mircea Diaconu, prin intermediul unei înregistrări video…
https://goo.gl/R7nmHW