Astfel de dicționare care să te edifice asupra autorului, a operelor şi a personajelor principale ale acestora n-au mai apărut până acum la noi (desigur, în ce privește literatura universală).
Aici găsești nu numai cunoștințele necesare la orele rezervate lecturii obligatorii sau suplimentare din literatura universală, ci şi suficiente informații care să te incite la noi „aventuri” ale lecturii și, firesc, la lărgirea universului intelectual. În al doilea rând, volumul este util şi profesorilor care predau literatura universală la școlile generale, la liceele umaniste sau la școlile normale, sugerându-le câteva piste noi pentru a face orele mai atractive și mai interesante.
Medalioanele scriitorilor, ca şi articolele consacrate operelor și personajelor au fost completate, după caz, cu scurte opinii ale specialiștilor în materie (cu indicarea surselor biografice folosite). Am socotit necesar ca la finalul fiecărui articol să fac trimitere și la alte texte care pot completa imaginea scriitorului, a operei sau personajului. (Florentin Popescu)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.