Dicționarul Luceafărului eminescian este prima lucrare de lexicografie consacrată unei singure opere poetice românești, şi anume unui «arhi-text» (text poetic integral, concept și realizare în premieră absolută), constituit din formă definitivă, versiuni și variante. Încercările bruionare nu reprezintă distilatul limbaj poetic eminescian, purtând girul autorului prin publicarea în timpul vieții, ci limbajul poetului Mihai Eminescu, așa cum o arată manuscrisele, în încercarea de a i da forma ideală; numeroase versuri nu numai că se ridica la valoarea celor din antume, ci adesea o covârșesc. Aceste versiuni și variante nefinisate conțin un lexic deosebit de bogat și interesant.
Dicționarul încearcă prezentarea creației poetice din perspectiva lexicului, opțiunile individualității creatoare față de mijloacele oferite de limbă; totodată, cu limitele inerente, este o tentativă de incursiune într-un anume univers imaginar, construit prin limbajul poetic.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.