Avem o carte preponderent de sondare a mentalităţii ruse, care este rezultatul unei radiografieri a societăţii pe mai multe paliere, dintre care se detaşează cel istoric şi cel religios.
(…) Rusia bolnavă este scrisă în primii ani după evenimentele revoluţionare din 1905-1907, în cursul cărora autorul a avut o participare activă, mai ales în ce priveşte punerea acestei revoluţii sub semnul lui Hristos. Este o carte importantă tocmai pentru că oglindeşte deziluziile unei naturi pasionale, care, în centrul istoriei şi al religiei, pune mereu fapta. Fireşte acum, după Arhipelagul lui Soljeniţîn, pamfletele lui Merejkovski par simple exerciţii de stil, „nelibertatea” dezavuată în ele, Rusia ţaristă ca „închisoare a popoarelor” apărând chiar foarte apropiată de ceea ce s-ar putea numi „stat de drept”.
În privinţa „demascării” ororilor contemporaneităţii, putem spune că – aşa cum au dovedit-o deceniile bolşevice – întotdeauna este loc de mai rău. (Emil Iordache)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.