Dorin Popescu este un exuberant al geopoliticii. Un autor flamboiant, creativ și dornic să surprindă cu formule noi. Scrie luxuriant, vivace, colorat, însuflețit, revărsând asupra cititorului o abundență de figuri de stil și ornamente care dau un farmec inconfundabil articolelor sale. În spatele acestei feerii a cuvintelor, ideile sunt însă clare, puternice și lucide. Stilul baroc al scriiturii lui Dorin Popescu este rar întâlnit în analiza politicii internaționale. Energia lui entuziastă, metaforele în cascadă și vârtejul de imagini ne prind într-un iureș al lecturii pe care trebuie neapărat să o terminăm înainte de a respira.
„Dramatizarea” spectaculoasă pe care o pune în scenă Dorin Popescu în textele sale, cavalcada de imagini voit surprinzătoare, „incantațiile” și volutele în care își acoperă analizele geopolitice altminteri solide, nu fac decât să ofere cititorului plăcerea de a descoperi singur, în spatele vegetației luxuriante a articolelor care îi poartă semnătura, arhitectura robustă a unei gândiri politice riguroase și profesioniste.
Autorul acestui volum este unul dintre cei mai buni cunoscători ai spațiului est-european din analiza geopolitică românească. Dorin Popescu înțelege mult și repede, este prompt și cu putere de expresie semnificativă.
Piesele din care este compusă această carte-mozaic sunt de esență tare, rezistă probei timpului și alcătuiesc la final o imagine complexă, articulată, coerentă.
Geopolitica exuberantă a lui Dorin Popescu vă va cuceri. (Valentin Naumescu)
Eurobservator –
„Captivi la pontul hibrid” – singura carte geopolitică despre Marea Neagră apărută în România
Dorin Popescu făcea publică bucuria de apariția volumului Captivi la pontul hibrid la Editura Ideea Europeană din București cel de-al patrulea volum…
https://bit.ly/2XZRwO3