Ediţie alcătuită de Iulian Boldea
„Profilul cărturarului Nicolae Balotă, pe care acest volum se străduieşte să-l contureze, adună laolaltă expresivitatea, rigoarea şi erudiţia eseistului şi criticului literar, dar şi afectivitatea sublimată a memorialistului. Sumarul carţii e alcătuit din mai multe texte semnate de Nicolae Balotă, relevante pentru concepţia sa critică şi estetică, dintr-o schiţă de portret aparţinând lui Matei Boila, din două dialoguri în care se împletesc accentele confesive şi proiecţiile teoretice şi din două secţiuni exegetice.
Prima, Interpretări, conţine abordări ale operei critice sau memorialistice a lui Nicolae Balotă în ansamblul ei, în timp ce a doua, Lecturi, cuprinde analize aplicate asupra unei anumite cărţi. La toate acestea se adaugă necesarele repere bio-bibliografice. Textele au fost iniţial tipărite într-un număr al revistei „Vatra” consacrat lui Nicolae Balotă; aşa se explică unele referiri ale autorilor la binecunoscuta revistă din Târgu-Mureş.
Le mulţumesc, şi pe această cale, domnului Nicolae Balotă, pentru amabilitatea cu care a răspuns provocării noastre, şi celorlalţi autori, pentru disponibilitatea domniilor lor, fără de care acest volum ar fi fost imposibil de realizat.” (Iulian Boldea)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.