„Geniul inimii al poetei Aura Christi este un dialog de excepție între om și divinitate, între cer și pământ. Prin viziunea sa pătrunzătoare, exuberanța de idei, delicatețea sentimentală și limba plină de forță și tensiune, autoarea ne-a dezvelit un suflet pur, candid și viu, care, de altfel, într-o lume contemporană cu pluraritatea valorică, ocurența zilnică de conflicte și anxietate, ne alintă inimile ca o adiere de vară, o lumină în beznă și o ardere renăscătoare și dătătoare de căldură pe gerurile iernii.” Ding Chao (China)
„Cartea Aurei Christi Geniul inimii pare o stâncă masivă, singuratică, într-un peisaj «mioritic». Geniul inimii are originalitate şi forţă. (…)
Geniul inimii pare o gigantică rocă aşezată într-o câmpie: nu seamănă cu nimic.” (Virgil Nemoianu)
europress –
Maria-Ana Tupan
Care este ipostaza Aurei Christi din Orbita zeului, aleasă de traducătorii versiunii engleze – un universitar american, Adam J. Sorkin, şi altul român, Petru Iamandi – ai unui volum apărut anterior în greacă, italiană, ebraică, spaniolă şi chineză?
Au şi tropii istoria lor. Dacă o metaforă ar fi o imagine, sensul ei ar fi acelaşi în oricare context. Ea pare să fie însă mai curând un arc voltaic, o descărcare variabilă de energie semantică. Desenul din covor, de exemplu, este un trop care ne trimite cu gândul la doi autori americani despărţiţi de nici două decenii calendaristice între moartea unuia şi naşterea celuilalt, dar a căror poetică se schimbă radical în trecerea de la modernism la postmodernism. Pentru romancierul Henry James, desenul din covor, titlul unei proze scurte, este structura de sens ce ţine laolaltă întreaga masă de fire, delimitând în urzeala omogenă o figură completă şi autonomă. Dimpotrivă, criticul deconstrucţionist J. Hillis‑Miller, în eseul astfel intitulat, argumentează că orice figură este un traseu aleatoriu şi provizoriu în urzeala ce conţine potenţial numeroase figuri.
Mai multe:
https://bit.ly/3soOeBw