Turnul colţei – între vreme şi veşnicie

La fel ca și precedentele romane ale lui Emil Rațiu – reactualizări ale marilor noastre mituri – romanul „Turnul colței…” are o temă majoră, anume existența problematică a omului ca ființă situată între timp și eternitate, între clipă și veșnicie. Dilema majoră a vieții este îndoita față a realității, percepută prin simțuri ca eternă trecere și fragmentare în lucruri, în timp ce prin cuget – prin filosofia eleată a lui Parmenide, Pitagora, Platon și a altora – ea este unitate veșnică a Ființei, trecerea fiind doar o iluzie a simțurilor noastre. Omul este prins la mijloc, între vreme și veșnicie, o soartă puțin de invidiat…

Această existență a omului între clipă și veșnicie, în permanentă confruntare cu eternitatea, este nodul central al ontologiei, reflectată în romanul de față prin eroii acestuia, începând cu dascălul de la Academia de la Sfântul Sava, Mihai Ciuboțel, cu ipostazele sale, adevărate „avataruri”, care sintetizează contrariile, ajungând până în timpurile noastre (secolul XXI), definite ale neo-fanariotismului și ale supușeniei servile la noi centre de putere.

Romanul străbate prin eroii săi trei sute de ani de istorie, de la Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu la Eminescu până în vremurile noastre, încheindu-se cu optimism și mărturisind, în ciuda tuturor greutăților, credința în victoria finală a luminii și adevărului neamului românesc.