Pachet serie de autor Friedrich Nietzsche

Pachet serie de autor Friedrich Nietzsche:

Dincolo de bine şi de rău
Pentru Nietzsche totul contează ca un semn care trimite dincolo de sine la un sens superior. Lucrurile nu fiinţează în orizontul în sinelui, ci se metamorfozează fiecare într un semn. Fiecare poate fi definit ca un sens înfăşurat, închis în sine, care urmează să fie desfăşurat prin interpretare, deschis în actul hermeneutic. Se oferă o nouă perspectivă asupra lumii şi a lucrurilor cuprinse în ea; lumea devine numai o perspectivă de a vedea lucrurile, un joc de perspective, adică de interpretări. De aceea nu există lucruri, ci numai interpretări ale lucrurilor. Se oferă cu aceasta însă şi posibilitatea alunecării într un scepticism radical. Ce ne facem dacă admitem că şi această afirmaţie este doar o interpretare, adică o perspectivă? Suntem împinşi inevitabil către scepticism relativist ca soluţie finală spre care conduc demersurile lui Nietzsche, totul fiind un semn care trebuie descifrat, interpretat, lumea împărtăşeşte condiţia unei fatale lipse a unui sens unic al ei; orice semn poate fi interpretat într un fel – ceea ce nu exclude posibilitatea, cel puţin teoretic, de a fi interpretat, în numeroase, infinite, alte feluri.
(Vasile Muscă)

Genealogia moralei
Traducere de Janina Ianoşi şi Horia Stanca. Prefaţă de Ion Ianoşi
Sărmanul Nietzsche, „bestia blondă”, a avut şi el parte de crucificare. Multor profeţi şi mântuitori li se întâmplă asta: eventual şi în timpul vieţii, şi după moarte. Nietzsche, răzvrătitul împotriva legilor celor vechi, întemeietorul orgolios al noii sale „religii”, a trebuit să suporte şi el toate eşecurile şi răstălmăcirile posibile, ba chiar şi punerea terifiantă în practică a unora dintre ideile lui, care nici nu mai erau ale lui şi, îndeobşte, nu mai erau idei…
„Viclenia raţiunii”, implicit a istoriei, o descrisese Hegel, unul dintre cei mulţi pe care Nietzsche nu‑i agrea. Dincoace de istorie şi chiar dincolo de ea, rămân cărţile. Omul n‑a fost să fie mântuit de Nietzsche. Cărţile lui vor dăinui printre oameni: pentru oameni.
(Ion Ianoși)

Ecce homo. Cum devii ceea ce eşti
Nietzsche este, poate, cea mai ilustră victimă a aventurii socratice a cunoașterii de sine. Viața nu posedă fenomene originale, ci numai unele repetitive, care prin reluarea lor veșnic identică își tocesc conturul lor original. Cadrul repetiției nu este viața, căci viața însăși este un fenomen de repetiție. Omul este condamnat să trăiască într-un plictisitor șir de repetiții și reluări din care nu poate evada. Nu există fenomene absolut unice, care să nu fie repetitive și, probabil, la fel este și cu oamenii. Toți au mai fost nu o dată, ci de nenumărate ori în trecut și vor mai fi de nenumărate ori în viitor. Tot ce trebuia și putea să se producă s-a produs deja. Restul este doar monotonă repetiție: veșnică revenire a aceluiași. Eterna întoarcere exprimă nu devenirea heracliteană fără repaos, ci marile linii de stabilitate din cadrul existenței. Prin ea, Nietzsche vrea să eternizeze trecătorul, socotind timpul ca etern, eternă întoarcere, adică schimbare și stabilitate. Ecce homo este și exercițiul acestui impas al gândirii lui Nietzsche. Prin aceasta însă Nietzsche și-a adus contribuția la instaurarea unui nou „idol” al lumii moderne după ce aceasta a denunțat prezența „idolilor” de tot felul în spațiul ei de conștiință.
(Vasile Muscă)

„Întrucât, în scurt timp, va trebui să mă adresez omenirii cu cea mai grea solicitare care i-a fost prezentată vreodată, mi se pare imperios necesar să spun cine sunt. În principiu, ar trebui să se știe: căci nu m-am lăsat «neatestat». Dar discrepanța dintre măreția misiunii mele și micimea contemporanilor mei și-a găsit expresia în faptul că nici nu am fost auzit, nici nu am fost văzut. Trăiesc pe propriul meu credit, să fie poate o simplă prejudecată faptul că trăiesc?… Este de ajuns să stau de vorbă cu vreun «om cultivat», care vine vara în Engadina de Sus, ca să mă conving că nu trăiesc… În aceste împrejurări, este o îndatorire împotriva căreia obișnuința mea și, mai mult chiar decât aceasta, mândria instinctelor mele, se revoltă, anume aceea de a spune: Auziți-mă! căci eu sunt cutare și cutare. Înainte de toate, nu cumva să mă confundați!”
(Friedrich Nietzsche)

Noi – Filologii
Nietzsche despre filologia clasică – iată un subiect cu adevărat palpitant, prilej de satisfacţii unice pentru amatorul de a urmări fascinantul spectacol al cunoaşterii de sine. Căci acest subiect înseamnă, de fapt, Nietzsche despre el însuşi şi în acest sens pledează chiar propria sa mărturie – „Filologii sunt asemenea oameni care folosesc sentimentul apăsător pe care îl provoacă infirmitatea proprie omului modern pentru a câştiga cu el bani şi pâine. Îi cunosc, eu însumi sunt unul dintre ei” (Noi, filologii – fr. 170). Mai precis, este vorba de o ipostază a personalităţii spirituale nietzscheene considerată din unghiul evoluţiei sale interne; dar, nu o ipostază oarecare, ci una esenţială, nu pentru simplul motiv că este cea dintâi, ci pentru că este cea mai profundă, cea care i-a marcat definitiv orizontul de cultură şi de gândire şi a lăsat o amprentă durabilă în desfăşurarea destinului personal al omului.

Preț individual cumulat în librării: 117,60 lei;
Preț individual cumulat în librăria Ideea Europeană: 102,63 lei;
Preț Pachet promoțional: 84,00 lei.