„Nu pot pricepe cum a reuşit să mă convingă să semnez! Nu aveam nici cea mai mică intenţie să închei o înţelegere cu ei. Dimpotrivă, am fost trimis la negociere pentru a scapa de aceşti furnizori, dacă ei nu vor fi de acord cu condiţiile impuse de noi. De atâtea ori ne-au păcălit şi din cauza lor firma a ieşit mereu în pierdere!” De câte ori am păţit asemenea lucruri! Cum să te fereşti de ele, cum să devii un bun negociator tu însuţi, în ce fel să convingi pe cineva să încheie afacerea vieţii sale… Nimic mai simplu decât să-ţi „vrăjeşti” partenerii!
Succesul, strategiile de a convinge că ai dreptate şi doar urmându-te partenerul tău va avea, el însuşi succes, sunt la îndemâna celor puternici, inteligenţi, abili şi curajoşi.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.