Începând cu Grădina magistrului Thomas (1995), care reprezintă debutul său editorial, Ştefan Borbély se recomandă ca un critic eliberat de marotele locale, dezinhibat de complexe endemice şi dotat cu o deschidere hermeneutică în care referinţele creative principale par a fi acelea germane (Nietzsche, Freud, Jung, Kafka, Hermann Hesse şi Thomas Mann).
Autorul tezei de doctorat De la Herakles la Eulenspiegel. Eroicul (publicată sub formă de carte în 2001) reuşeşte să depăşească handicapul speculativ atât de flagrant pentru critica noastră postbelică, rămasă la stadiul unui orizont de aşteptare provincialist, în imposibilitate de a lua contact cu ideile critice din alte părţi şi a se sincroniza normal cu demersul interdisciplinaritătii.
Alonja deschiderii comparatiste, ca şi apetitul trăirii nietzscheene a ideilor fac din Ştefan Borbély o personalitate critică în expansiune. El este un hermeneut de descendenţă eliadistă care cercetează topologia aurorală a umanităţii, subsumând-o categoriei eroicului, în perimetrul căreia se pot decela fundamentele culturii şi civilizaţiei mediteraneene. Prin opera de cercetător si culturolog avizat, Ştefan Borbély este un exemplu important de integrare a criticii noastre postdecembriste în sfera hermeneuticii europene. (Marin Mincu, 2009)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.