Cartea își propune o analiză a situației României pornind de la conceptul de ideal. Teza cărții este că stagnarea, dezinteresul și silnicia atât de actuale în țara noastră se datorează absenței unui ideal național. Convins că termeni precum „proiect de țară”, „viziune”, „obiective naționale” nu fac decât să escamoteze această problemă, edulcorând-o intelectual, autorul nu se ferește să folosească un termen ce este – într-un mod cât se poate de elocvent – ieșit din uz: idealul!
Cu ocazia acestei sondări în psihologia abisală a poporului român ies la iveală modele, paradigme, tendințe și structuri sufletești prezente în viața cotidiană, culturală, socială și politică a României actuale. Deși având o serie de înaintași notabili (dacă e să-i amintim numai pe Constantin Rădulescu Motru, Lucian Blaga, Emil Cioran, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Dumitru Drăghicescu, Ștefan Zeletin, Constantin Noica) – o asemenea direcție de abordare a sufletului poporului român a fost abandonată în vremurile din urmă, în conformitate cu noile „comandamente” ale globalizării și dez-naționalizării. Autorul cărții de față are curajul să reia această linie de cercetare, într-un limbaj viu, colorat afectiv și uneori reactiv.
Problema emigrației masive a românilor este plasată în aceeași perspectivă a absenței idealului – singurul capabil de a ține laolaltă un popor între granițele unei țări. Lipsiți de ideal, românii ajung să se dezintegreze și să vagabondeze în căutarea unui loc propriu, fără să știe că locul pe care-l caută este, de fapt, propria țară, o țară fondată pe un ideal care să rezoneze cu cele mai adânci niveluri ale simțirii lor.
Mihai Vintilă –
Horia Vicențiu Pătrașcu nu este un scriitor fără experiență. Numele său a putut fi întâlnit în reviste importante precum Cultura sau Contemporanul – ideea europeană. Modul său de a scrie a stârnit admirația dar și repulsia cititorilor. Mie personal îmi place și doresc să citesc în continuarea materialele semnate de Horia Vicențiu Pătrașcu în orice revistă ar fi. Idealul valah este o carte complexă care vrea să să facă o analiză a societății românești cu accent pe partea sa culturală și politică.
Împărțit în patru părți volumul nu este echilibrat din punct de vedere al lungimii materialelor. Avem în prima parte intitulată Fără ideal articole vaste unde autorul face o punere la punct constructivistă, umoristică și chiar bățcălioasă precum în Ordinul Șpaga României în grad de Comandor de la pagina 58. Psihologia este temelia unor remarcabile observații precum cele din Un popor de avortoni, pagina 85 sau Problema bătrânilor. Soluția indiană de la pagina 88.
A doua parte intitulată Proiectul Miorița. Analiză SWOT se vrea o radiografie a României din unghiuri de vedere multimple. Astfel în Proiectul politic postmodern românesc este semnalat derapajul politic în care ne găsim azi și sunt sugerate câteva ieșiri iar în Tricolorul – o marfă nevândută este luat în atenție fenomenul patriotismului care autorul consideră că este rarefiat de ideile cum că Țara înseamnă pentru el condiții de trai, salariu, loc de muncă, oportunități. Țara e marcă, e etichetă, numele unei corporații. Părerea cum că Țara este o unitate de măsură cadastrală nu o pot împărtăși dar Horia Vicențiu Pătrașcu consideră că tocmai această abordare este cea a noii generații. Drapelul a rămas vestigiul unei alte lumi – una în care infinitul și inefabilul unei țări existau, puteau fi simțite, numite și reprezentate – concluzionează trist autorul. Interesant este și materialul, de la pagina 182, Ruptura dintre elită și societate. Artistul român – absența idealului, lipsa ideilor, conformism.Titlul zice credem totul.
Partea a III-a Idealul culturii de performanță: fenomenul Păltiniș este miezul gustos al volumului. Horia Vicențiu Pătrașcu reia aici articolele polemice cu și despre Gabriel Liiceanu referitoare la percepția unui fenomen pe care doar filosoful l-a văzut fenomen și căruia i-a dedicat volumul Jurnalul de la Păltiniș. Polemica este construită din prisma imaginii generale și din perspectiva unui alt protagonist al întâmplărilor Vasile Dem. Zamfirescu. Punând cele două relatări față în față în articolul Două perspective asupra Păltinișului de la pagina 200, Horia Vicențiu Pătrașcu construiește cu migală imaginea corectă a fenomenului. Păltinișul lui Gabriel Liiceanu pare o oază naturală și deopotrivă culturală…Păltinișul este prezentat ca un paradis cultural. Nicunde în lume nu se face cultură la un asemenea nivel – scrie el. În acest timp lui Vasile Dem. Zamfirescu totul îi pare decrepit, temperatura de 3 grade Celsius din camera lui Noica i se pare culmea inconfortului – Plec întristat, dar și uimit de darul lui C.N. de a transforma negativul în pozitiv sau, mai bine zis de a vedea întotdeauna doar partea bună a lucrurilor. Pentru a constitui și mai bine atiteza Horia Vicențiu Pătrașcu amintește de greutățile lui Vasile Dem. Zamfirescu se a se duce la o bursă în străinătate mai ales după ce a refuzat o colaborare cu Securitatea în timp de Gabriel Liiceanu tocmai se întorcea de la bursă avută în Germania unde era la acel timp și Andrei Pleșu. Construcția făcută de Horia Vicențiu Pătrașcu duce la ipoteza colaborării cu serviciile represive ale celor doi – Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu dar nu o spune direct ci numai o sugerează prin contradicția informațiilor prezentate. Loviturile sunt date pe mai departe în Un Ivan Denisovici român unde sunt luate în râdere apucăturile lui Gabriel Liiceanu descrise în cartea Despre limită pentru a concluziona dur că Descrierile domnului Liiceanu sunt înecate în divagații lungi, foarte lungi, multe dintre ele reluând aproape în aceeași termeni ideile și temele din alte cărți ale domniei sale…Pentru a da lovitura finală Domnul Liiceanu a uitat o vorbă pe care negreșit că a auzit-o de le Emil Cioran, gânditorul pe care-l admiră: toți marii scriitori au scris prea mult. Nu știu cît de mare scriitor este domnul Liiceanu, fapt este că dumnealui scrie prea mult în așa fel încât a pierdut din ochi limita aceea dătătoare de ființă și adevăr.
Parta a IV-a este un Jurnal socio-politic 2009-2015 care ar fi putut lipsi. Publicistica din acea perioadă foarte plină de umori politice nu face decât să scadă importanța volumului. Alăturarea de Păltiniș a lui Băsescu, Geoană sau Ponta mi se pare de un prost gust maxim.
Volumul se încheie cu un crez al autorului ca un fel de concluzie sau în loc de cum precizează în volum – De ce nu plec din România? – de la pagina 365. România are încă locuri și orașe, și nu puține, care au scăpat de asediul ce a compromis pentru totdeauna capitala. Orașe cu spații verzi, case frumoase și oameni normali. Orașe în care îți poți trăi cu demnitate viața și din care nu ai mai pleca nicăieri. Nu este exclus ca occidentul, ca țara la care visează românii să se afle chiar înăuntru, în șara lor, acolo unde nimeni nu se (mai) așteaptă, în provincie.
Horia Vicențiu Pătrașcu scrie bine, limpede și argumentat. Mai rămâne să își tempereze unele ieșiri în decor sau unele expresii și poate ajunge acolo unde cred că îi este locul și merită… în prima linie a culturii române.