Generația orfelină (eBook)

Şi acest volum intră în seria celor pregătitoare, anunţând O istorie politică a literaturii române postbelice. Nu e vorba de un „război cu estetismul”, reanimând fantoma lui Gherea, ci de reevaluări pe temei estetic, la mai multe mâini, folosind achiziţiile criticii literare; şi, fireşte, de recontextualizări (interogând epoca), ţinând cont, însă, de fluctuaţiile recepţiei şi de capricioasa meteorologie politică. În fond, suntem consecvenţi cu programul, anunţat încă de la debut (Orizontul lecturii, 1983), înţelegând că, sociologic judecând, nu putem examina fenomenul literar retezându-i ombilicul istoric.

Generaţia orfelină discută, prin profiluri sintetizatoare, despre o serie creatoare, având drept numitor comun vitregele condiţii formative; ea a fost modelată de interdicţii (lecturi clandestine, maeştri „ascunşi”, biblioteci epurate), provocând o reacţie polemică (ruptura) şi promovând, astfel, la start, un program negativ. Dar, în acelaşi timp, este o generaţie aurorală, cu rol de verigă, redescoperind – euforic – tradiţia, definind o stare de spirit, angajându-se, prin combustie creatoare, la o lucrare comună, recuperatoare, fecundă, susţinută, prin propulsie adjectivală, de o critică solidară, risipind şi cronici „tactice”, cum recunoştea Matei Călinescu.

Chiar dacă noi discutăm, în acest volum, poeţii ei, evident nu poate fi vorba doar despre o generaţie de poeţi, transportând legenda Labiş, anunţând, prin voci tinere, o nouă epocă de lirism. Nu e vorba, aşadar, de o compactă „echipă” lirică, ci de un buchet de personalităţi, cu voci distincte, evoluând în direcţii imprevizibile, iscând, în timp, disensiuni, controverse înfierbântate, ierarhizări provizorii. Şi propunând un inventar tematic, hrănind un imaginar, până la un punct, comun, definind o fizionomie specifică. (Adrian Dinu Rachieru)